LGBTQI, respectați drepturile sau pierdeți fondurile UE. „Am intrat într-o nouă eră în lupta pentru egalitate”, a spus Helena Dalli.
Țările UE care nu respectă drepturile LGBTQI ar trebui să se confrunte cu sancțiuni financiare. Declarația îi aparține Helenei Dalli, comisarul european pentru egalitate. Articol oferit cu sprijinul platformei de promovare online.
Condiționarea fondurilor UE de respectarea drepturilor LGBTQI
Aceasta a dat o serie de declarații înainte de lansarea unei strategii de protejare a drepturilor LGBTQI. Dalli a spus că este un mecanism conceput pentru a face capitalele naționale să adere la statul de drept convenit.
Noile norme vor face parte din negocierile asupra bugetului pe termen lung al Uniunii Europene. Regulile ar trebui să fie utilizate pentru a susține valorile UE în această privință.
„Mă simt foarte încrezătoare în privința asta”, a spus ea. „Este o modalitate de a alinia un stat membru, sperăm. Vom spune că nu primești o cotă pe care ar trebui să o primești dacă nu respecți statul de drept.”
Mecanismul de condiționalitate a statului de drept e legat de dezbaterea asupra bugetului. Tema e în concordanță cu banii ce vor fi alocați pe termen lung și privind fondul post COVID-19.
Eurodeputații și unele țări au presat din greu pentru un mecanism de penalizare financiară. Amenzile ar urma să fie acordate statelor membre UE care nu respectă statul de drept.
S-ar permite ca UE să reducă finanțarea capitalurilor dacă se renunță la angajamente privind statul de drept. De exemplu, într-un mod care amenință interesele financiare ale Uniunii Europene.
Nu se menționează în mod specific despre LGBTQI și nu este încă clar cum ar fi interpretat.
Drumul anevoios în implementarea noilor norme
Mecanismul statului de drept și pachetul pentru buget au obstacole de trecut înainte de adoptarea finală. Premierul maghiar, Viktor Orbán, a amenințat cu veto acordul asupra mecanismului statului de drept.
Între timp, prima strategie LGBTQI a Comisiei vizează „îmbunătățirea vieții oamenilor”, a spus Dalli. Din cercetările Comisiei, 43% dintre persoanele LGBTQI din întreaga UE s-au simțit discriminate în 2019.
Această pondere a crescut în ultimii ani, conform datelor oficiale de la nivel european.
„Am intrat într-o nouă eră în lupta pentru egalitate. Această strategie face parte din această nouă eră”, a spus ea. Strategia va avea nevoie de participarea țărilor membre.
Doar în acest mod se vor putea pune în aplicare multe dintre prevederile sale cheie. Se va solicita extinderea listei de „infracțiuni UE”. Urmează să se includă infracțiunile de ură și discursuri de incitare la ură. Inclusiv atunci când sunt vizate persoanele LGBTQI.
De asemenea, se urmărește recunoașterea drepturilor de paternitate LGBTQI în întregul bloc comunitar. În plus, se doresc măsuri de sprijinire a recunoașterii reciproce a parteneriatului între persoane de același sex.
Comisia dorește, de asemenea, ca toate guvernele UE să elaboreze propriul lor plan național de acțiune. Norme vor statua cu privire la modul de diminuare a discriminării împotriva comunității LGBTQI.
Precedentul blocării banilor europeni din cauza discriminării
„Multe state membre se află pe aceeași pagină și acestea sunt excepțiile care refuză să meargă mai departe. Dar, vom continua să lucrăm și să încercăm să convingem guvernele că aceasta e calea de urmat”, a adăugat ea.
Dalli a arătat deja că este gata să oprească fluxul de bani UE către cei care discriminează comunitățile LGBTQI. La începutul acestui an, ea a refuzat subvențiile UE pentru șase orașe.
Banii urmau să ajungă în cadrul unui program pentru cetățeni din câteva municipalități poloneze. Fondurile despre care era vorba variau între 5.000 și 25.000 de euro.
Toate subvențiile respinse trebuiau să meargă în așa-numitele „zone libere LGBT” din Polonia. Acestea sunt orașele care au semnat diverse declarații și acte oficiale.
Documentele includeau promisiuni discriminatorii cu privire la comunitățile LGBTQI.
„Am văzut modalități de a lucra eficient într-o situație în care avem aceste zone libere de LGBTQI. Se va putea apela la reținerea finanțării pentru proiectele care vin din UE. Egalitatea este valoarea UE, dacă mergeți împotriva valorii, atunci UE nu ar trebui să vă finanțeze”, a spus Dalli.
Polonia, „oaia neagră” a Uniunii Europene în legătură cu LGBTQI
Ministrul polonez al justiției, Zbigniew Ziobro, a numit acțiunea lui Dalli „nefondată” și „ilegală”. Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki a amenințat că Varșovia ar putea duce Comisia în fața instanței.
„Sunt sigur că oamenii, în inima lor, știu că facem ceea ce trebuie. Nimeni nu alege cum se naște”, a spus Dalli. Acest lucru este atât de corect, cred. „Ceea ce facem, facem pentru a corecta aceste nedreptăți”.
Polonia este cea mai homofobă țară a Uniunii Europene. La începutul anului, președintele Andrzej Duda a câștigat realegerea conducând o campanie anti-LGBTQI.
Pe de altă parte, politicienii de dreapta susțin că declarațiile lor nu sunt împotriva persoanelor LGBTQI. Aceștia se asund în spatele unei „ideologii LGBTQI” care atacă valorile tradiționale ale familiei.
„Nu pot să înțeleg ce este această ideologie LGBTQI. Din câte știu eu, LGBTQI e un acronim, nu o ideologie”, spune Dalli. „Acestea nu sunt zone libere de LGBTQI. Acestea sunt zone libere de umaniate. Pentru că vorbim de oameni…”
Când excludeți persoanele LGBT, excludeți o parte a umanității.
Rezultatele prezidențialelor din SUA cresc nivelul de optimism
Dalli a spus că rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA transmit un mesaj pozitiv Europei. Mai ales atunci când vine vorba despre lupta pentru drepturile minorităților.
„M-am bucurat foarte mult să ascult cum vorbesc oameni precum Joe Biden și Kamala Harris. Kamala Harris spune aceleași lucruri pe care le spunem și noi de mulți ani. Suntem pe aceeași pagină în ceea ce privește rasismul, în ceea ce privește LGBTQI, în ceea ce privește femeile”.
„Aș putea simți o afinitate cu liderii SUA, care înainte de acest moment nu o simțeam deloc. De fapt, ceea ce auzeam atunci era în contradicție cu tot ceea ce cred eu”, concluzionează Dalli.
Pentru servicii de advertoriale și blog vă rugăm să intrați în contact cu noi.